Organele competetente ale statului nu s-au straduit si nu fac nici in continuare eforturi in a reglementa prin exemplificari concrete in Normele metodologice modul de regularizare a avnsurilor de 90% din valoarea locuintelor care indeplinesc conditiile OUG.200/2008 de a beneficia de TVA de 5%.
Astfel au lasat la latitudinea dezvoltatorilor modul de interpretatre a OUG.200/2008, a Cod Fiscal si a Normelor de aplicare a acetuia, lasandu-i prada sigura, in mana acestora, pe cei in numele carora s-aa erijat ca protectori, prin OUG.200/2008 .
La solicitarile adesate MFP, acestia au un raspuns standard, pe care si l-au insusit si DGFP judetene :" În acest caz, conform prevederilor legale invocate mai sus, cota de TVA aplicabilă este cea în vigoare la data livrării de bunuri, iar furnizorul va proceda la regularizarea avansurilor. Astfel, în anul 2009, la data la care vor fi îndeplinite formalităţile legale pentru transferul dreptului de proprietate asupra apartamentului, furnizorul va storna factura de avans emisă în anul 2008 cu TVA de 19% şi va factura întreaga contravaloare a apartamentului respectiv cu TVA de 5% beneficiarului, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 140 alin. (21) din Codul fiscal. "
Daca trimiti o speta concreta in calitate de contribuabil si platitor de TVA catre MFP, acestia care prin definitie trebuie sa fie organul suprem de reglementare in domeniul financiar si fiscal, in loc sa dea raspunsuri clare si concrete, trimit spre solutionare spetele catre DGFP-urile apartinatoare petentului, care si ele la randul lor ar avea nevoie de indrumarea competenta a specialistilor MFP.
Suntem lasti in voia sortii, fiecare cu problemele si framantarile lui, trbuind sa ne luptam cu societatile dezvoltatoare care incearca fiecare in felul ei sa-si traga foloase, profitand de lipsurile legislatiei.
Personal ma confrunt cu doua interpretari diferite in aceeasi speta. Dezvoltatorul desi recunoaste ca achitand 90% avans cu TVA 19% , am platit cu 734 Euro in plus peste pretul 100% cu TVA 5%, incearca folosind diverse tertipuri sa ma scoata dator in lei.
In Norme este prevazut ca la data cand sunt indeplinite formele de transfer ale proprietatii, nu se mai plateste ultima rata ci se factureaza intreaga valoare a locuintei cu TVA 5%, facturile de avans stornandu-se. La facturare daca nu mai tii cont de restul de plata, asa cum prevede si Codul Fiscal, constati ca prin micsorarea TVA de la 19% la 5%, avansul de 90% platit initial devine indestulator pentru acoperirea facturii recalculate, ramanand chiar o plata in plus de 734 Euro.
Sfidand evidentele, societatea dezvoltatoare nu poate recunoaste acum dupa ce a facturat opt luni cu metodologia proprie, ca greseste, incercand sa invoce faptul ca nu se poate modifica baza impozabila si altel neadevaruri pe care un neavizat le poate "inghiti".
Opinie documentata si argumentata
1.2 Ajustarea bazei impozabile prevazuta la art.138 pct.a Cod fiscal este efectuata de furnizor si se realizeaza portivit prevederilor art.160 alin.(2) din Titlil VI al Codului Fiscal. (Norme metodologice 23. (1)).
1.3 Art.160. (1) si (2) Corectarea informatiilor inscrise in facturi ... se va efectua astfel: in situatiile prevazute la art.138 Cod fiscal, furnizorul... trebuie sa emita facturi fiscale.. cu valorile inscrise cu semnul minus cand baza de impozitare se diminueaza sau, dupa caz fara semn minus daca baza de impozitare se majoreaza..... (Codul fiscal art.160 pct.1,2).
2.1 In cazul schimbarilor de cote, prevazute la art.134 alin.5 (Cod fiscal - art.134 (5) - Exigibilitatea TVA este anticipata faptului generator si intervine: a) la data la care este emisa o factura fiscala inaintea livrarii de bunuri sau prestarii de servicii; b) la data incasariiavansului inaintea livrarii de bunuri....Prin avans se intelege incasarea partiala sau integrala a contravalorii bunurilor, inaintea livrarii..).
2.2 Taxa pe valoarea adaugata se determina ( in doua moduri pornind de la doua realitati diferite). Norme metodologice: 24.
24(1)TVA se determina prin aplicarea cotei standard sau reduse asupra bazei de impozitare determinata potrivit legii;
24(2) se aplica procedeul sutei marite pentru a se determina TVA, respectiv 19*100/119, 9*100/109, 5*100/105, atunci cand pretul de vanzare include si TVA.
2.3.1 In situatia unui antecontract in valuta, in care pretul final este calculat cu TVA 19% inclus si se doreste aflarea pretului final cu TVA inclus 5% se pocedeaza astfel:
Pret final = pret din antecontract (inclusiv TVA 19%) x 1/1.19 x 1.05;
2.3.2 Se storneaza facturile de avans;
2.3.3 Se calculeaza diferenta ramasa de plata (respectiv de incasat in cazul avansurilor de 90% sau al platii integrale), prin scaderea din pretul in valuta calculat ca la pct.2.3.1 a valorii facturilor de avans incasate;
2.3.4 Se factureaza valoarea totala a locuintei care va fi compusa din doua inregistrari:
- contravaloarea in lei a facturilor de avans la cursul din data emiterii facturilor de avans, tinand cont de corectarea facturilor stornate (Cod fiscal art.138 pct. a), (Ajustarea bazei impozabile prevazuta la art.138 pct.a Cod fiscal) si de procedeul sutei marite pentru a determina baza impozabila si TVA % ;
- contravaloarea in lei a diferentei de plata calculata la pct.2.3.3, la cursul BNR din data receptiei, (daca avansul nu acopera factura recalculata in urma regularizarii TVA)
Supun spre dezbatere si/sau informare urmatoarea CALCULATIE:
Calculatie de pret conform prevederilor OUG.200/2008, Legii 571/2003, H.G.44/2004 si Metodologiei DGFP – Biroul metodologie si Asistenta contribuabili pentru apartament si loc parcare suprateran contractate in 2007 cu avans platit de 90%.
A. Pret de vanzare conform antecontract inclusiv TVA 19% = 78 106,00 euro, astfel:
- pret apartament cu TVA 19% = 72 632,00 euro, compus din:
* baza = 61 035,29 euro;
*TVA 19% = 11 596.71 euro.
- pret loc parcare cu TVA 19% = 5 474,00 euro, compus din:
* baza = 4 600,00 euro;
*TVA 19% = 874,00 euro.
B. Preturi de vanzare in euro dupa modificare TVA 5% la locuinte, astfel:
- pret apartament cu TVA 5% = 64 087,06 euro, compus din:
*baza = 61 035,29 euro;
*TVA 5% = 3 051,76 euro.
- pret parcare cu TVA 19% = 5 474,00 euro =========================================
TOTAL DE PLATA = 69 561,06 euro
- Platit avans cu TVA 19% = 70 295,40 euro =========================================
PLATA IN PLUS = 734,34 euro
C. Achitat avans 70 295,40 euro * 3,29.34 = 231 510,87 lei, reprezentand 90% ap. + parcare
D. Regularizare conform OUG 200/2008„La data la care sunt indeplinite formele legale pentru transaferul dreptului de proprietate asupra apartamentului furnizorul va proceda la stornarea facturii de avans emisa in anul 2007 cu TVA 19%” citat adresa nr. inreg.18579 de la DGFP.OLT1.
Stornare factura avans 90% din val. apartament si loc parcare cu TVA 19%, astfel:
* baza - 194 546,94 lei ( - 59 071,76E);
* TVA - 36 963,93 lei ( - 11 223,64E).
====================================
reprezentand - 231 510,87 lei ( - 70 295,40E) plata efectuata in septembrie 20072.
Emitere factura de regularizare: (citat din adresa nr. inreg.18579 de la DGFP.OLT)„ In cazul incasarii de avansuri inainte de livrarea de bunuri sau prestari de servicii, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare va ramane neschimbat la data definitivarii operatiunii’„.. si se va factra intreaga contravaloare a apartamentului respectiv cu TVA 5% beneficiarului „
Facturam cu 5% locuinta conform metodologiei :
Se inregistreaza plata contravaloare locuinta , astfel:
baza impozabila 61 087,06 E*3,2934 lei = 201 013,63 lei
TVA 5% (11 596.71 E*3,2934) = 10 050,69 lei
==========================================
TOTAL FACTURA LOCUINTA = 211 064,32 lei
Facturare PARCARE :
Se inreg. plata parcare, astfel:
Baza impozabila 4 600,00 E*3,2934 lei = 15 149.64 lei
TVA 19% (874,00E*3,2934) = 2 878,43 lei
==========================================
TOTAL FACTURA PARCARE = 18 028,07 lei
E.Total plati efectuate = 231 510,87 lei in septembrie 2007, echivalent a = 70 295,40E
Obligatii de plata recalculate = 229 092,39 lei (64 087,06E + 5474,00E = 69 561,06E)
============================================
Plata in plus = 2 418.48 lei (734,34 E * 3,2934 ) = 734,34E
H. Constituirea dreptului de a incasa penalitati de intarziere incepand cu 09 aprilie 2009, conform antecontract, astfel:
perioada 09 aprilie-09 septembrie = 5 luni * 500E/luna= 2 500 E * 4,23 = 10 575 lei.
Expert Contabil
Ec. Gheorghe Nadolu